Eric Cantona colaborează cu Ford Design pentru o ediție unică Ford Capri

Înapoi la Noutati
Eric Cantona colaborează cu Ford Design pentru o ediție unică Ford Capri

Cologne, Germania, 13 mai 2025 – Ford a prezentat astăzi o versiune unică a modelului Ford Capri, ce îmbină stilul emblematic al noului SUV electric cu personalitatea legendară a fotbalistului Eric Cantona, cunoscut drept „King Eric”.

În calitate de imagine a campaniei de lansare pentru noul Ford Capri, Cantona a colaborat cu echipa Ford Design pentru a crea un model cu adevărat special – un Capri unic în lume, plin de detalii inspirate din cariera sa spectaculoasă și personalitatea sa inconfundabilă.

Un Capri construit pentru o legendă

Proiectul a început cu o întâlnire între Cantona și o echipă restrânsă de designeri Ford, condusă de Thomas Morel, managerul de design exterior pentru Capri. Împreună au schițat idei și concepte care să reflecte nu doar performanțele lui Cantona pe teren, ci și natura sa nonconformistă și creativă.

Punctul de plecare a fost un Capri RWD Extended Range, vopsit într-un spectaculos Signal Orange, o culoare istorică Ford, populară în anii ’70, inclusiv pe modelul Capri Mark III. Pe laterale, o dungă neagră lucioasă se încheie cu celebrul număr 7, purtat de Cantona în cei cinci ani petrecuți în Anglia. Capota și spatele mașinii sunt marcate de dungi de curse negre, iar pe aripă se regăsesc semnătura lui Cantona și sigla Ford Design, tot în negru lucios.

Pentru un finisaj perfect, caroseria a fost complet decapată înainte de vopsire, iar toate elementele decorative au fost pictate manual, apoi acoperite cu straturi de lac protector pentru un aspect impecabil.

Designul este completat de un spoiler negru lucios și jante de 21 de inch, negre, cu margini argintii închis, care accentuează efectul stratificat al designului. Pe stâlpul din spate se află o insignă 3D sub formă de coroană, discretă, dar simbolică – o trimitere clară la porecla „Regele Eric”.

Un interior cu personalitate... și umor

Interiorul reflectă latura jucăușă a lui Cantona. Consola centrală găzduiește o piesă unicat din Plexiglas, iluminată și gravată cu o replică savuroasă oferită de Cantona la lansarea modelului Capri:

„Când un GOAT își urmează eroul în mașina lui, înseamnă că stăpânul pistei se întoarce. Legenda e înapoi.”

Aceasta este evidențiată în nuanța Signal Orange și se aprinde odată cu luminile ambientale din cabină.

Tetierele din față adaugă un strop de ironie, fiind brodate cu silueta celebrei „lovituri kung fu” a lui Cantona – unul dintre cele mai controversate momente din cariera sa.

Scaunele sunt îmbrăcate în piele Feeltek Luxury Grain cu cusături portocalii și dungi duble Signal Orange, în ton cu exteriorul. Covorașele personalizate au margini din nubuc cu cusături contrastante, iar volanul a fost retapițat în piele, cu o spiță centrală vopsită în portocaliu.

O colaborare de legendă

Eric Cantona a fost alegerea ideală pentru a susține revenirea legendarului model Ford Capri, apărând într-o serie de videoclipuri virale, postări în social media și evenimente media – o legendă prezentând întoarcerea alteia.

„Capri-ul nostru electric este plin de stil și atitudine – exact ca Eric pe terenul de fotbal. Era ocazia perfectă să creăm o versiune specială care să-l reprezinte 100%,” a declarat Amko Leenarts, director de design Ford Europa. „Capri este un simbol al spiritului rebel – de aceea se potrivește perfect cu ‘Regele’.”

„Bucuria adevărată vine din exprimare – fie pe terenul de fotbal, pe o pânză sau pe scenă,” a spus Cantona. „Această versiune a Capri reflectă multiplele fațete ale personalității mele. Merită titlul de Legendă.”

„A fost o plăcere să colaborăm cu Eric pentru lansarea Capri, iar crearea unui model special care să-i reflecte stilul și spiritul neastâmpărat a fost modul nostru de a celebra acest parteneriat,” a adăugat Thomas Morel.